Profil instituțional
Centrul Cultural Botoșani este o instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Botoșani, înființată în anul 2026 prin reunirea Orchestrei Populare „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” și a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani.
Noua instituție continuă munca celor două structuri, dar propune o perspectivă integrată asupra culturii: creație și spectacol, cercetare și conservare, educație și participare, promovare și cooperare culturală. Centrul lucrează pentru întreg județul Botoșani și își construiește programele pornind de la patrimoniul și identitatea locului, de la nevoile publicului și de la potențialul artiștilor și creatorilor.
Nu privim cultura doar ca pe o succesiune de evenimente. O privim ca pe o resursă pentru identitate, educație, coeziune comunitară și dezvoltare.
MISIUNE
Centrul Cultural Botoșani protejează și valorifică patrimoniul cultural al județului, produce și promovează creație artistică de calitate și facilitează accesul comunităților la cultură și educație artistică.
Punem în legătură memoria și creația, artiștii și publicul, tradiția și prezentul, astfel încât patrimoniul cultural al Botoșaniului să rămână viu și să poată genera noi forme de expresie și participare.
VIZIUNE
Botoșaniul este un teritoriu cultural viu, recognoscibil, dar trebuie (re)conectat. Ne dorim un județ în care cultura este trăită, în care creatorii au contexte de afirmare, patrimoniul devine accesibil noilor generații, iar comunitățile participă activ la viața culturală.
Centrul Cultural Botoșani își asumă rolul de liant între patrimoniu, creație, educație și comunitate și urmărește promovarea valorilor botoșănene în circuitul cultural regional, național și internațional.
Încotro?
Ce căutăm să dezvoltăm?
01. Patrimoniul
Protejăm memoria culturală
Cercetăm, documentăm, conservăm și valorificăm patrimoniul material și imaterial al județului Botoșani.
02. Educația
Formăm publicul de mâine
Dezvoltăm programe de educație culturală și artistică pentru copii, tineri, profesioniști și comunități.
03. Cercetarea
Încercăm să înțelegem, pentru a putea construi
Documentăm fenomenele culturale, tradițiile, creatorii și transformările comunităților pentru a propune proiecte relevante și durabile.
04. Creația
Susținem valoarea artistică
Creăm contexte pentru performanță, expresie artistică și afirmarea artiștilor și creatorilor locali.
05. Accesibilitatea
Aducem cultura mai aproape de oameni
Extindem accesul la cultură și încurajăm participarea tuturor comunităților, indiferent de vârstă, mediu sau statut social.
06. Conectarea
Conectăm Botoșaniul cultural
Construim parteneriate și promovăm artiștii, patrimoniul și proiectele județului în contexte regionale, naționale și internaționale.
NOI CONECTĂM CULTURA
Centrul Cultural Botoșani este deschis colaborării cu instituții culturale și educaționale, administrații publice, organizații independente, artiști, cercetători, comunități și parteneri din țară și din străinătate.
Credem în proiectele realizate împreună și în circulația ideilor, artiștilor și bunelor practici.